Următorii pași

20% reducere pentru clienții ENTER cu un cod promoțional special

Coșul meu

Notificare

Serviciul necesită

Adăugați servicii

Boala Celiacă (determinarea DQ2/DQ8)

2200 MDL

Boala celiacă este o maladie inflamatorie intestinală declanșată de glutenul alimentar, o proteină găsită în grâu, orz și secară la persoanele cu predispoziție genetică.1 Boala celiacă are la baza manifestării ei un puternic component ereditar. Studiile epidemiologice arată că până la 20% dintre rudele de gradul întâi sunt afectate de această boală, cu rate de concordanță de 75-80% la gemeni monozigoți și 10% la gemeni dizigoți.2, 3  Factorii genetici de sensibilitate în boala celiacă cel mai bine caracterizați sunt genele de clasă II ale antigenelor leucocitare umane (HLA) cunoscute sub numele de moleculele HLA-DQ2 și HLA-DQ8, responsabile de prezentarea antigenilor celulelor imune. Cu toate acestea, în timp ce HLA-DQ2 sau DQ8 sunt necesare pentru dezvoltarea bolii, ele nu sunt suficiente implicând alți factori genetici sau de mediu în dezvoltarea acestei maladii. Aproximativ 25-30% dintre indivizii de origine europeană au prezentă în organism molecula HLA-DQ2, dar numai aproximativ 4% dintre acești indivizi vor dezvolta boala celiacă în timpul vieții. 

HLA-DQ2 & HLA-DQ8 și riscul pentru dezvoltarea maladiei

HLA-DQ este o moleculă de clasa II de pe cromozomul 6p21.3 responsabilă de prezentarea peptidelor din celulele din exterior. HLA-DQ este format dintr-un heterodimer αβ codificat de alelele genelor HLA-DQA1 și respectiv HLA-DQB1. Heterodimerul αβ este un receptor de suprafață celulară localizat pe celulele prezentatoare de antigen. Genetica bolii celiace este complexă deoarece numărul, tipul și configurația alelelor DQA1 și DQB1 determină riscul bolii. Cel mai mare grup de risc este cel al indivizilor purtători ai alelei DQB1 * 02 homozigoți. DQB1*02 homozigot are o prevalență estimată de 2% în populație, dar este prezentă la 25% din toți pacienții celiaci datorită unui risc estimat de cinci ori a bolii celiace în comparație cu heterozigoții (purtătorii doar a unei alele DQB1 * 02). Studiile au demonstrat că răspunsul imun al celulelor T helper CD4 +  la indivizii homozigoti DQB1 * 02 este mai puternic decât răspunsul imun al indivizilor heterozigoți.5 Mai mult, homozigozitatea DQB1 * 02 poate fi asociată cu o vârstă mai mică de debut și cu un tablou clinic mai complicat, incluzând sprue refractar (boala celiaca care nu raspunde la restricția de gluten). DQ2.5 (DQB1 * 02 / DQA1 * 05) heterozigot sunt cele mai comune configurații HLA și reprezintă până la 50% din alelele genelor HLA depistate la pacienții cu boală celiacă în timp ce DQ2.2 (DQB1 * 02 / DQA1 * 02) fiind foarte omoloagă cu DQ2.5, acesta nu prezintă decât un risc mic de boală celiacă din cauza scăderii stabilității peptidelor legate.7

O mică parte de pacienți celiaci poartă doar unul dintre alelele heterodimerului HLA-DQ2 de risc: HLA-DQA1 * 05 (05:01 sau 05:05) sau HLA-DQB1 * 02 (02:01 sau 02:02). Aceasta se numește "jumătate de heterodimer". Clusterul genetic european asupra bolii celiace a investigat peste 1000 de pacienți cu celiacă și a constatat că 6% nu au purtat nici HLA-DQ2, nici -DQ8. Dintre acești pacienți, 93% (57/61) au purtat jumătate heterodimer DQ2.5,  aproape trei sferturi purtând doar alela DQB1 * 02. Prevalența persoanelor care au transmis doar o singură copie a DQB1 * 02 a fost crescută la pacienții cu celiachie comparativ cu cei din grupul control. 

DQ8 este un heterodimer compus din lanțuri α codificate de DQA1 * 03: 01 și lanțuri β codificate de DQB1 * 03: 02. Atunci când acestea sunt moștenite pe același cromozom, acestea se găsesc pe un haplotip notat ca DQ8. Prevalența HLA-DQ8 în populația generală variază geografic cu rate mai mari la indivizi din Orientul Mijlociu și America de Sud.9 În boala celiacă, HLA-DQ8 se găsește la 5-10% dintre pacienți. Ca și la molecula DQ2 , riscul de îmbolnăvire cu HLA-DQ8 urmează un gradient. Cel mai mare risc apare la persoanele care mostenesc DQ8 și DQ2 concomitent; totuși, prevalența globală atât a DQ8 cât și a DQ2 este scăzută la 2,5% . La indivizii cu HLA-DQ8 și DQ2.5, riscul este estimat la 1:24, în timp ce cei cu HLA-DQ8 dar nu DQ2.5, riscul este estimat la 1:89. DQ8 homozigozitatea conferă un risc crescut în comparație cu heterozigoții DQ8.10

Dezvoltarea bolii celiace la persoanele care sunt negative pentru HLA-DQ2 și HLA-DQ8 este extrem de rară. Într-un studiu colaborativ european, doar 4 din 1008 pacienți (0,4%) au îndeplinit criteriile pentru boala celiacă, dar au fost negativi pentru HLA-DQ2 și HLA-DQ8. Nu au fost identificate alte asociații de clasa I sau II în acest grup mic. În sprijinul acestor constatări, două studii suplimentare din SUA și Italia au constatat că prevalența negativității DQ2 / 8 la boala celiacă este cuprinsă între 0,16-0,9%. Astfel, într-un grup foarte mic de pacienți, dacă suspiciunea clinică este ridicată, cu rezultate serologice și histologice de susținere, boala celiacă poate fi diagnosticată în absența HLA-DQ2 sau HLA-DQ8. Cu toate acestea, riscul general de boală celiacă la persoanele care nu sunt purtători pentru DQ2 sau DQ8 este foarte scăzut. Aceste constatări susțin utilizarea testării HLA pentru valoarea predictivă negativă ridicată.

HLA-DQ2 și -DQ8 joacă un rol-cheie în boala celiacă datorită proprietăților lor fizico-chimice și legării peptidelor specifice deamidate de transglutaminaza țesutului 2 (tTG2). Ambele HLA-DQ2 și -DQ8 conțin buzunare încărcate pozitiv cu o preferință pentru legarea particulelor încărcate negativ. În mod specific, în DQ2, poziția lizinei la β71 are o preferință pentru legarea resturilor încărcate negativ la pozițiile P4, P6 și P7. Polimorfismul DQ8 β57 creează un mediu de bază cu o preferință de legare a reziduului încărcat negativ la P9.În boala celiacă, aceste molecule HLA de pe celulele prezentatoare de antigen prezintă peptide de gluten la celulele T CD4 +, prin aceasta le activează. Mărimea fragmentului peptidic definește activitatea stimulativă cu fragmente mai mari prezentând o stimulare crescută a celulelor T CD4 + comparativ cu fragmente mai mici. În timp ce deamidarea favorizează legarea la HLA-DQ2 sau -DQ8, studiile au sugerat că nu este absolut necesar pentru stimularea celulelor T CD4 + în special în cazul HLA-DQ8. Mecanismul de recunoaștere a peptidelor native este că polimorfismul în poziția β57 permite DQ8 să treacă de la interacțiune cu un reziduu încărcat negativ în TCR la unul din peptidă.


call close
Pachete FAMILY CHECK-UP Beneficiază de pachete Check-Up pentru întreagă familia la prețuri speciale!