Următorii pași

⏰ HAPPY HOURS LA ANALIZE MEDICALE! Între 11:00 și 13:00 te bucurăm cu 25% REDUCERE la analizele medicale!

Coșul meu

Notificare

Serviciul necesită

Adăugați servicii

Evaluează acest articol
Adaugă un comentariu

Glanda tiroidă: simptome, diagnostic, recomandări

  • 28 octombrie 2024
  • eye 1448
Glanda tiroidă: simptome, diagnostic, recomandări
rating
Evaluare
0

Conţinut:

Femeile sunt cele mai vulnerabile în fața patologiilor glandei tiroide. Când trebuie să se adreseze la medic?

Tiroida - o glandă în formă de fluture, situată la baza gâtului, este motorul organismului nostru. Atunci când glanda tiroidă nu funcționează bine, au de suferit psihicul, sistemul cardiovascular, sistemul gastrointestinal (al doilea creier al omului), pielea, părul, memoria. Femeile sunt cele mai vulnerabile în fața patologiilor glandei tiroide, căci funcțiile tiroidei sunt influențate de nivelul de estrogen din organism, dar și pentru că fonul lor hormonal se află în constantă schimbare. O femeie care devine mamă trece prin schimbări hormonale drastice într-un singur an. Sarcina și alăptarea la sân își lasă amprenta asupra fonului hormonal, inevitabil și asupra tiroidei. Așadar, ciclul menstrual, graviditatea, alăptarea la sân, vârsta de peste 40 de ani - când deseori se instalează mai multe boli concomitente și menopauza sunt evenimentele care pun pe seama tiroidei o sarcină uriașă.

Viitoarele mame deseori nici nu bănuiesc că există dereglări de funcție a glandei tiroide, căci simptomele seamănă izbitor de mult cu semnele obișnuite ale unei sarcini: somnolență, oboseală, păr fragil, unghii deteriorate, piele uscată, o scădere de atenție și de memorie, constipație. Deseori, glanda tiroidă a femeii însărcinate „se lenevește”, nu poate secreta și nu poate genera hormoni, ca să mențină o stare de sănătate bună. Bărbații sunt mai norocoși în această privință. Fonul lor hormonal se schimbă abia după 60 de ani, când scade testosteronul, explică Evelina Bostan – medic endocrinolog la Invitro Diagnostics.

Cel mai des afecțiunile glandei tiroide sunt legate de producerea anormală de hormoni tiroidieni (prea mulți hormoni provoacă hipertiroidism, iar deficitul de hormoni tiroidieni generează hipotiroidism).

Hipertiroidismul se manifestă prin scăderea bruscă în greutate, bătăi rapide ale inimii, apetit crescut, nervozitate, transpirație excesivă, schimbări în fluxul menstrual, păr fragil, oboseală, dureri musculare, tremurul mâinilor.Hipertiroidismul, în funcție de condiția fizică a pacientului și de stadiul bolii, se tratează cu:

  • iod radioactiv
  • medicamente anti-tiroidiene 
  • interventie chirurgicala (tiroidectomie)

Hipotiroidismul are ca simptome: oboseala, stări de depresie, dureri musculare sau ale articulațiilor, părul și pielea uscate, creșterea în greutate, crampe musculare, sensibilitate la frig, constipație, scăderea pulsului. Hipotiroidismul se tratează cu hormoni tiroidieni sintetici levotiroxini.

Medicul endocrinolog le recomandă examinarea profilactică, o dată pe an, persoanelor din următoarele categorii:

  • Celor ce au o predispoziție genetică (atunci când mama, părinții, bunicii sau alte persoane din familie au avut patologii ale glandei tiroide);
  • Femeilor însărcinate (până la 12 săptămâni, la 24-28 săptămâni de sarcină);
  • Femeilor care alăptează la sân, în primele 6 luni după naștere;
  • Femeilor cu vârstele de 40-45 de ani;
  • Femeilor și bărbaților cu vârstele de peste 50-54 de ani, chiar dacă se consideră perfect sănătoși.

Ce presupune investigația medicală?

  • Consultul medicului endocrinolog
  • Analize de sânge la hormonii de stimulare tirodiană (TSH – hormonul tireotrop, T3, T4 , anti-TPO - anticorpi anti tireoperoxidaza și anti-Tg)
  • Ultrasonografia

În caz că se depistează noduli, se efectuează puncția glandei tiroide ghidată ecografic. De menționat este că o mare parte din populație are noduli tirodieni și nu cunoaște acest lucru, deoarece nu toate tipurile prezintă simptome. 75 % din noduli, explică Evelina Bostan, sunt benigni, adică noncanceroși. Doar 5 la sută din pacienți au noduli maligni (conțin cancer tiroidian), în jur de 10 % ajung la medicul endocrinolog cu noduli suspecți. Din aceștia, doar 25 la sută se înlătură chirurgical, iar pentru 10 % din noduli rezultatul este inconcludent și investigațiile se repetă după câteva luni.

Puncția glandei tiroide este indicată atunci când ultrasonografia arată că există noduli/ formațiuni nodulare mai mari de 1 cm, calcinate sau cu un conținut lichid. În ultimii ani în Republica Moldova, puncția glandei tiroide se făcea „cu ochii închiși”, prin palparea nodulului. Procedura presupunea riscuri, căci în regiunea gâtului se situează foarte multe vase, ușor de străpuns, așa cum este artera carotidă. Astăzi, instituțiile medicale la care se efectuează puncția glandei tiroide sub ghidaj ecografic pot fi numărate pe degete. Una din ele este laboratorul Invitro Diagnostics, unde medicul endocrinolog vizualizează glanda tiroidă și nodulul de puncționat cu sonda ecografică și poate obține o mostră de țesut pentru a-i determina natura. Cel mai mic nodul, cercetat de medicul endocrinolog Evelina Bostan, avea doar 6,7 mm.

Ce este biopsia tiroidiană?  Un ac foarte subțire se introduce în glanda tiroidă prin care se aspiră cu o seringă o cantitate mică de celule sau lichid. Pacientul are senzația că i se face o injecție, deci procedura nu e dureroasă și durează în jur de 20 – 30 de minute, materialul celular este prelevat în 2 - 4 minute. Celulele obținute se examinează de citolog la microscop. Acesta va spune dacă nodulii sunt benigni, maligni, suspecți sau dacă rezultatul este inconcludent. Rezultatele examenului citologic se transmit pacientului în 2 zile lucrătoare.

Din păcate, nici copiii nu sunt feriți de pericolul îmbolnăvirii glandei tiroide. Unele scăderi de funcție pot fi observate de neonatolog sau pediatru în prima lună de viață a bebelușului (copilul e leneș, are edeme mari, o greutate corporală peste cea normală). Dereglările glandei tiroide se pot manifesta mai târziu prin întârzierea dezvoltării specifice vârstei (ridicarea capului, întoarcerea de pe spate pe burtă, așezarea pe funduleț, etc.) În perioada adolescenței, un semn de alarmă, în cazul fetelor, este întârzierea instalării ciclului menstrual (după 16 ani) sau dezvoltării sânilor. Foarte des, povestește Evelina Bostan, mamele vin la medic împreună cu fetele lor. A fost un caz când o mamă cu toate cele trei fete ale sale a cerut ajutorul medicului. Patologia glandei tiroide în 50 la sută din cazuri este genetică. Se transmite și pe linia bărbaților, dar mai rar. „Atunci când intră un bărbat în cabinet, suntem foarte precauți, căci aici putem mai degrabă diagnostica un cancer. Persoanele tinere cu noduli și persoanele care au peste 70 de ani sunt cele mai vulnerabile în fața cancerului glandei tiroide”, subliniază Evelina Bostan.

Evelina Bostan are peste 11 ani experiență și oferă servicii medicale complete – consult, tratament, efectuează ultrasonografia și puncția glandei tiroide. Totul se întâmplă într-un singur cabinet medical, în sediul laboratorului medical Invitro Diagnostics.

Conţinut:

star star star star star
0
Comentarii: 0
Achită online cu 15% reducere la analize!
call close
Comandă apel

Întroduceți datele dvs. și vă vom contacta

Ora convenabilă
-
Orele de lucru al Call-centrului:

Luni - Vineri

07:00 - 19:00

Sâmbătă

07:30 - 16:00

Duminică

07:30 - 14:00

⏰ HAPPY HOURS LA ANALIZE MEDICALE! Între 11:00 și 13:00 te bucurăm cu 25% REDUCERE la analizele medicale!